Iasul cultural

,,…Iaşii au fost, cred, dintotdeauna un oraş fascinant(…) Nici cei cărora nu le place oraşul nu pot să nu-i recunoască aerul inconfundabil, personalitatea cristalizată în veacuri - de generaţiile şi
generaţiile care l-au zidit. Chiar mâhnirile iscate din una sau alta din
neîmpliniri, sunt tot nişte semne ale iubirii.”
(Grigore Ilisei, ,,Luminile eterne ale Iaşilor”)

Iaşul este într-adevăr un oraş al iluminării intelectuale: biserici, mănăstiri şi catedrale, muzee, case memoriale, monumente istorice, biblioteci, galerii de artă şi anticariate.
Miresmele ameţitoare, vibraţiile adânci ale străzilor, sunetul clopotelor mitropoliei care bat ca nicăieri în lume, toate conturează tristeţile moldoveanului, aplecarea lui spre meditaţie, însingurare şi revigorare prin cultură.
În scrierile şi afecţiunea ieşenilor dăinuie amintirea unor personalităţi care şi-au pus iremediabil amprenta asupra oraşului Iaşi: Iacob Negruzzi, Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza, Cezar Petrescu, George Enescu, Agatha Bârsescu, Ionel şi Al. O. Teodoreanu, Otilia Cazimir.
Întotdeauna m-au fascinat locurile care poartă grea, amprenta istoriei. Ceva fabulos se degajă din piatra, din strada, din clădirea pe lângă care trecem, o lume dispărută şi înviată în cea de azi. Ne încearcă sentimente ciudate şi fermecătoare ale timpului fixat parcă în loc. Străzile au viaţa lor, cu un ritm rapid sau leneş, cu miresme de tei, iasomie şi liliac, dar toate au o atmosferă unică, învăluind oraşul în poezie.
Celebrul loc de promenadă şi recreeere, ,,Parcul Copou”, unde busturile lui Ion Creangă şi al lui Eminescu se individualizeaza, odihnindu-se sub Teiul ultimului, m-au determinat mereu sa cuget în atmosfera încărcată de lirism, inaintând imaginar pe ,,Aleea Junimii” din parc.
Pornind mai departe în aventura mea, în încercarea de a recupera trecutul glorios, aud ,,Hora Unirii” dinspre Palatul Culturii, de la orologiul cu carillon, format dintr-un ansamblu de opt clopote ce reproduc din oră în oră cântecul ce aminteşte de evenimentul istoric din 1859.
Palatul Culturii, fostul Palat Administrativ din Iaşi, este o compoziţie monumentală, care constituie o interesantă dominantă arhitectural-urbanistică şi plastică a oraşului. Clădirea simbol a fostei capitale a Moldovei a fost proiectată şi construită, între 1907-1925, de Ioan D. Berindey. Pentru a-i cinsti memoria, Iaşul a dat fostei străzi Muncii(Galata) numele arhitectului şi urbanistului Ioan D. Berindey.
Admir Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsandri”, unde, printre candelabre din cristal de Veneţia cu 109 becuri, Cortina de Fier şi plafonul, pictate de Al. Goltz, a onorat scena ieşeană timp de 14 ani actorul de teatru şi film Ştefan Ciubotăraşu. El a interpretat aici 105 roluri şi mărturiseşte că ,,…Propria mea activitate de astăzi s-a decantat de acolo, din acei ani preţioşi de ucenicie, - căci actorul care trece odată pe sub bolta teatrului ieşean o poartă deasupra capului oriunde s-ar afla…” (Ştefan Ciubotăraşu).
Casa din pitorescul cartier Ţicău, în care a locuit între anii 1872 şi 1889 marele povestitor Ion Creangă, continua sa atraga mii de vizitatori. A devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 şi 1985.
Situata in veche vatra a orasului, pe Ulita Domneasca (actualul Bulevard Stefan cel Mare si Sfânt), biserica mânastirii Trei Ierarhi a fost construita intre anii 1637 - 1639 si sfintita la 6 mai 1639 de Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Edificiul prelua planul bisericii Galata (1584), definitoriu pentru a doua faza a arhitecturii nationale.
Jefuita si arsa de navalitori din Est (1650) si din Nord (1686), zguduita de cutremure (1711, 1781, 1795, 1802), biserica va astepta ridicarea din umilinta pâna dupa Razboiul de Independenta (1877). Lucrarile de restaurare se vor efectua in anii 1882 - 1887 (arhitectura) si pâna spre 1898 (pictura si reamenajarea interiorului), resfintirea lacasului facându-se in 1904, sub domnia regelui Carol I.
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a fost fondată la data de 26 octombrie 1860. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii domneşti din Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu, în 1642. În mod direct, ea se trage din Academia Mihăileană, creată la 1834 de Mihail Sturza. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 7 noiembrie 1860 (26 octombrie stil vechi), în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă acum.
Fiind cea mai veche Universitate din România, este o instituţie de învăţământ superior cu tradiţie şi în acelaşi timp o universitate modernă care, prin realizările înfăptuite în plan educaţional şi ştiinţific, a căpătat recunoaştere atât pe plan naţional cât şi internaţional.
,, Un oraş nu este intelectual prin numărul clădirilor intelectuale unde cei tineri deprind să ţină condeiul şi să deschidă gura, ci prin marile personalităţi care, cu înălţimea lor meditativă şi dominatoare, împrăştie ca o aromă, până departe, şi duhul oraşului în care s-a format.”
(Ionel Teodoreanu)